1. Liberalismul azi
Odată cu prăbuşirea cortinei de fier şi căderea comunismului, sfârşitul secolului XX a marcat victoria democraţiei liberale în faţa totalitarismului comunist. Este o victorie de etapă, deoarece succesul revoluţiei liberale şi soarta liberalismului secolului XXI depind de răspunsurile ideologice şi soluţiile pragmatice la principalele provocări globale contemporane, precum şi la problemele concrete ale statelor ieşite din comunism, precum România.
Modernitatea se defineşte prin reuşita marilor proiecte politice universale liberale: ele au izvorât dintr-o gândire politică şi economică liberală şi au fost duse la îndeplinire de forţe politice şi economice care şi-au asumat, explicit sau implicit, valorile liberale. Însăşi construcţia europeană, căreia România i s-a alăturat ca membru cu drepturi depline de la 1 ianuarie 2007, este un proiect liberal de succes. Misiunea PNL pentru România este una dublă: înfăptuirea celei de-a doua modernizări şi transformarea României în cea de-a 7-a putere economică a Europei.
2. Liberalismul în România
Liberalismul se redefineşte în România, ca urmare a schimbărilor din politica internă şi din cea europeană. Lungile perioade ale experimentelor radical-totalitare ale nazismului şi comunismului au reprezentat o paranteză istorică. Prin urmare, revoluţiei liberale nu i s-a pus capăt, ci ea a fost doar întreruptă. Ideea continuării revoluţiei liberale are în context românesc o semnificaţie specială, deoarece proiectul paşoptist de creare a României moderne nu a fost dus până la capăt. El a fost întrerupt fie de proiectele interbelice ale „ţărănismului de stânga" şi legionarismului de dreapta, fie de regimul totalitar comunist. În mod natural, proiectul paşoptist trebuie continuat, dar mai ales adus la zi, prin raportare la modernitatea globalizării, integrării europene şi decomunizării.
Datorită prăbuşirii regimului totalitar comunist din România, care reprezenta varianta radicală, monolitică a stângii, precum şi a venirii la putere a FSN (PDSR, PSD), forţă hegemonică de stânga, care a oscilat între moştenirea comunistă şi redefinirea ca partid social-democrat, PNL şi-a afirmat identitatea şi programele politico-doctrinare pe partea dreaptă.
Aşa cum marile proiecte universale ale modernităţii sunt de sorginte liberală, marile proiecte ale României moderne au fost înfăptuite de liberali. PNL este purtătorul unei tradiţii ce face parte din moştenirea istorică a României. Partidul Naţional Liberal îşi recunoaşte şi păstrează tradiţia ca pe un dat istoric, însă nu se defineşte astăzi raportându-se la ea, ci la realităţile secolului XXI şi la provocările pe care le presupune noul statut european al României.
În România postcomunistă, consolidarea democraţiei, democraţia liberală, integrarea europeană şi dezvoltarea capitalismului sunt proiecte ale liberalismului integral.
Perioada postdecembristă a constituit o nouă etapă în afirmarea valorilor liberale şi în punerea în practică a unor proiecte liberale. Deşi privite cu reticenţă şi respinse de forţele conservatoare şi antireformiste, principiile care au călăuzit acţiunea politică şi discursul Partidului Naţional Liberal de 18 ani încoace sunt astăzi repere ale societăţii româneşti. PNL a fost prima formaţiune care a avut curajul şi viziunea politică, necesare în contextul prăbuşirii comunismului, pentru a vorbi despre privatizare, garantarea proprietăţii private, liberalizare, restrângerea rolului statului în economie, libertăţi individuale protejate constituţional, iniţiativă individuală, concurenţă, capitalism, prosperitate, integrare europeană, globalizare, descentralizare.
Toate acestea sunt astăzi realitate, ca dovadă a succesului viziunii liberale asupra evoluţiei şi dezvoltării României.
Pentru PNL, afirmarea ca partid modern şi dinamic, reformator şi capabil să răspundă provocărilor viitorului, a fost şi este un imperativ pragmatic, nu doar o chestiune de identitate ideologică şi doctrinară. Marea problemă a României postcomuniste este blocarea ei în dilema celor „două conservatorisme": conservatorismul Vechiului Regim comunist, pe care l-au reduplicat partidele din zona stângii feseniste; conservatorismul de tip popular şi populist, care joacă şi pe dreapta şi pe stânga, care vrea să afirme blocarea în ataşamente identitare dogmatice, mai înainte ca România să fi parcurs paşii indispensabili modernizării, democratizării, europenizării, tranziţiei către capitalism şi prosperitate generală. Liberalismul trebuie să lupte cu blocajul trecutului şi blocajul viitorului. Ambele conservatorisme sunt antiliberale. Într-un fel, atacându-ne programul de modernizare, ele ne-au scris agenda politică.
În aceste condiţii, PNL are nu doar opţiunea, ci datoria şi chiar obligaţia faţă de cetăţenii României de a continua şi duce la îndeplinire proiectul transformării liberale a României şi de a înfăptui cea de-a doua modernizare.
Afirmarea identităţii liberale nu înseamnă alcătuirea de liste care doar enumeră valorile şi principiile liberale arhicunoscute în Europa de două secole încoace. Identitatea liberală înseamnă a trăi în spiritul valorilor liberale, a pune în practica politică şi economică principiile liberale.
Identitatea liberală trebuie ataşată unor politici sau principii politice care deja influenţează în bine viaţa românilor.
3. PNL - partid liberal şi european
PNL se defineşte azi ca singurul partid autentic de dreapta din România, un partid cu vocaţie europeană, orientat către cetăţean.
Ca partid liberal european, PNL a reuşit performanţa politică de a pune liberalismul pe harta Europei Centrale şi de Est, România fiind una dintre puţinele ţări europene şi din zonă care au un premier liberal în fruntea guvernului de coaliţie de după alegerile din 2004. Pe plan european, meritele politice ale PNL au fost recunoscute, Călin Popescu Tăriceanu fiind ales vicepreşedinte al Partidului European al Liberalilor, Democraţilor şi Reformatorilor (ELDR) încă înainte de a deveni prim-ministrul Guvernului României.
Ca partid autentic liberal, PNL se raportează permanent la problemele cetăţenilor, iar preocuparea sa centrală este buna guvernare, în interes public, în interesul României, care este astăzi parte a UE.
Particularitatea istoriei noastre politice vine din aceea că România modernă a fost opera Partidului Naţional Liberal. Când au intervenit la guvernare celelalte partide, fie că erau conservatoare, ţărăniste, naţionaliste, legionare, comuniste sau feseniste, România modernă a avut mai mult de suferit decât de câştigat. Sunt adevăruri istorice de necontestat.
Dar pentru ca un asemenea mesaj să devină relevant în zilele noastre, centrul său de greutate trebuie să treacă pe asumarea a ceea ce liberalismul mai are de făcut în România. Marile obiective liberale nu pot fi înfăptuite consecvent decât de un partid liberal. Marile obiective liberale ale României, asumate de PNL, sunt:
1. consolidarea statului de drept; punerea efectivă în practică a principiului separaţiei puterilor în stat;
2. desăvârşirea celei de-a doua modernizări a României;
3. transformarea României în cea de-a 7 putere economică a Europei (având la bază mecanismele pieţei, limitarea intervenţiei statului în economie, libera iniţiativă, concurenţa loială, încurajarea spiritului întreprinzător); pregătirea economiei şi societăţii pentru aderarea la moneda unică europeană;
4. reforma constituţională (pentru corectarea deficienţelor sistemului politic şi clarificarea unor mecanisme ale sistemului politic, astfel încât să fie încurajată participarea politică şi reprezentarea cetăţenilor);
5. descentralizarea efectivă şi aducerea în mod real a deciziei la nivelul cel mai apropiat de cetăţean, conform principiului subsidiarităţii;
6. definirea identităţii naţionale în raport cu identitatea europeană şi cu presiunile globalizării;
7. impunerea meritocraţiei şi promovarea valorilor, inclusiv prin reformarea sistemului educaţiei ca prioritate naţională.
PNL nu numai că are o identitate doctrinară clară, dar ea a cunoscut mai multe etape de afirmare, definire şi redefinire, chiar şi în perioada postcomunistă, dincolo de componenţa temporară a leadership-ului liberal. Definim identitatea noastră ca fiind liberalismul integral.
Identitatea politică a PNL s-a construit istoric prin trecerea de la protoliberalism (bazat pe valorile liberale) la liberalismul economic şi politic reformist din perioada interbelică (promotorul industrializării României, precum şi al reformelor constituţională, agrară, a minelor, administraţiei, electorală), pentru ca în postcomunism PNL să fie promotorul liberalismului integral.
Liberalismul integral se defineşte ca forma de sinteză politică şi economică a tendinţelor tradiţionale, moderne şi postcomuniste ale liberalismului. Liberalismul integral este simultan un liberalism economic - care promovează economia de piaţă, libera iniţiativă şi capitalismul - şi un liberalism al statului de drept, care promovează neutralitatea statului, principiul separării puterilor, întâietatea libertăţilor individuale, respectul drepturilor minorităţilor, principiul toleranţei, limitarea rolului statului în economie, precum şi reformele de limitare a consecinţelor comunismului totalitar şi a tendinţelor hegemonice din perioada postcomunistă, de ieri şi de azi.
Liberalismul integral este acel liberalism care promovează simultan politici în favoarea economiei de piaţă, oamenilor cu iniţiativă, tinerilor, dar care ştie să răsplătească şi meritele şi munca pentru a aduce fiecărui individ o viaţă mai bună.
Prin urmare, nu este vorba doar de un mesaj şi de politici adresate unor segmente restrânse din baza socială a ţării, ci de o construcţie instituţională de pe urma căreia fiecare are ceva de câştigat: un sistem de protecţie constituţională şi de limitare a oricăror încercări de monopolizare a puterii, a principiilor riguroase de separare a puterilor în stat. În liberalismul integral, toată lumea are ceva de câştigat.
La nivelul regimului politic, produsul instituţional al liberalismului integral este democraţia liberală. Superioritatea liberalismului integral se manifestă atât faţă de variantele anterioare ale liberalismului, cât şi faţă de celelalte mari (sau mici) familii doctrinare şi de partide din Europa şi din România.
Faţă de reorientările partidelor în funcţie de calcule oportuniste şi nu în funcţie de interesele cetăţenilor, PNL are avantajul consecvenţei, care înseamnă raportarea la problemele unei societăţi, a unei naţiuni din perspectiva unei identităţi, doctrine şi viziuni politice proprii, autentice, aşa cum este liberalismul.
PNL a depăşit statutul de purtător de cuvânt al liberalismului clasic, de care a fost nevoie imediat după prăbuşirea comunismului. PNL este astăzi exponentul liberalismului de tip integral şi maximal, care chiar şi pe scena europeană reprezintă o orientare avangardistă. Valorile clasice postbelice ale liberalismului european au intrat în "bagajul" politic al PNL încă din anii de început ai perioadei postcomuniste. Forţa liberalismului românesc a fost demonstrată de performanţa PNL de a avea un premier în fruntea guvernului României.
Nevoia de liberalism şi de PNL este una obiectivă. Acest lucru a reieşit din prezentarea mai sus a marilor obiective ale liberalismului. România se confruntă cu problemele specifice creşterii economice interne, ale integrării într-un organism politic şi economic competitiv, precum şi ale globalizării - toate aceste trei contexte sunt specifice capitalismului şi liberalizării. Soluţiile liberale decurg logic din natura problemelor. Sunt posibile şi alte soluţii, dar ele nu sunt decât reacţii ideologice sau resentimente populiste ale celor care nu se pot adapta liberalizării, integrării europene şi globalizării.
Nevoia de liberalism decurge chiar din imperativele şi provocările cu care România s-a confruntat în diferitele etape ale modernizării, de la revoluţiile din 1848 până la revoluţiile din 1989. La noi, liberalismul este un produs naţional, rezultat al unei necesităţi interne, spre deosebire de produsele ideologice de import, cum a fost comunismul sau cum este astăzi „doctrina populară", în legătură cu care nici un partid „reorientat" nu a produs până acum vreo mostră originală sau vreun document programatic şi ideologic substanţial.
În spaţiul românesc, PNL este unica formaţiune care acordă prioritate valorilor şi principiilor liberale, pentru că ele fac parte din identitatea liberală. Alte formaţiuni politice au fost nevoite să facă liberalizarea oarecum împotriva propriei identităţi şi voinţe politice, fie pentru că dezvoltarea economiei libere, de piaţă impunea asemenea politici, fie pentru că Parlamentul European şi Comisia Europeană au fixat strategiile liberale de dezvoltare ca repere obligatorii ale integrării europene.
Acest aspect este esenţial pentru societatea românească în care valorile şi principiile liberalismului nu au devenit un "dat" şi nu sunt încă suficient "aşezate" şi internalizate.
Numai un partid al dreptei autentice, aşa cum este PNL, poate fi suficient de consistent în susţinerea permanentă, în promovarea şi punerea în practică a acestor valori.
Pentru orice alte formaţiuni politice, de orice altă orientare, asemenea valori, chiar dacă asumate implicit sau explicit, vor fi întotdeauna secundare, subsumate altora, substituibile.
Existenţa unui partid liberal în sistemul politic românesc are o dublă semnificaţie: politică şi simbolică. PNL este reprezentatul unei "conştiinţe liberale". Prin prezenţa sa pe scena politică şi mai ales prin transformarea într-un actor politic major, PNL asumă o funcţie pe care nici un alt partid nu o poate pretinde: PNL devine garantul caracterului ireversibil al evoluţiei în direcţia consolidării democraţiei liberale.
Postări
