marți, 23 iunie 2009

Comunicat de presa Crin Antonescu























21/6/2009
Comunicat de presa Crin Antonescu

Președintele PNL Crin Antonescu îi provoacă pe liderii celor două partide aflate la guvernare, Mircea Geoană și Emil Boc, la o dezbatere publică despre situația României la șase luni de guvernare. Declarația a fost facută într-o conferință de presă, cu o zi înainte de împlinirea a șase luni de la investirea în funcție a Guvernul Boc.

„După șase luni, principalele noastre constatări sunt: avem un Guvern patronat de dl. Traian Băsescu și de dl. Mircea Geoană (...), care a adus România în pragul unui dezastru, care este incapabil, iresponsabil, corupt sau favorizând corupția și nu în ultimul rând, lipsit de orice preocupare pentru soluții reale, pentru soluții eficiente în fața crizei economice, în fața tuturor problemelor care stau în fața românilor".

Liderul PNL s-a pronunțat și asupra jocului dublu pe care PSD îl face în ultima perioadă.

„O alta constatare după șase luni este că în plus față de această guvernare incompetentă și iresponsabilă, asistăm și la o farsă grotescă ce constă în încercarea de a induce românilor ideea că nu există opoziție reală, că românii nu au de ales decât între acești doi șefi de clan, Băsescu și Geoană, între aceste două partide, PSD și PDL, dintre care unul, respectiv PSD cu Mircea Geoană în frunte, simulează atât cât îi trebuie din punct de vedere electoral opoziția", a mai spus liderul PNL.

De aceea, dezbaterea publică la care liderul PNL îi provoacă pe șefii PDL și PSD, vrea să clarifice acest aspect: cine e la putere și cine este în opoziție.

„Să nu mai văd cum dl. Mircea Geoană vorbește în fața unor microfoane uitate din greșeală, să nu mai văd cum ceilalți fruntași ai PSD-ului ni-i descriu pe fruntașii PDL-ului, colegii lor de guvernare pe sub mână, pe sub masă, să nu mai văd cum o poziție a camerelor ascunse încearcă să facă pe opoziția adevărată în România. Și de asemenea, să îl văd pe primul-ministru discutând în față cu cineva, cu altcineva decât cu portretul lui Traian Băsescu despre situația reală a României și a românilor.

Opoziția, a subliniat Crin Antonescu, este reprezentată în România de PNL.

„În România există opoziție și în numele acestei opoziții vorbesc, în România există oameni care nu fură și în numele acestor oameni vreau să vorbesc" , a conchis Crin Antonescu.

vineri, 19 iunie 2009

PNL cere Guvernului să înceteze bătaia de joc la adresa cadrelor didactice

PNL solicită ca profesorii care vor participa la Bacalaureat să primească o indemnizaţie cel puţin egală cu aceea primită în 2008. În caz contrar, Guvernul, în integralitatea sa, se face vinovat de compromiterea acestui examen de importanţă naţională.

Este inadmisibil ca, după ce au fost minţiţi că vor primi 50% măriri de salariu, după ce li s-a diminuat venitul, profesorii să fie chemaţi să facă muncă patriotică, în timpul lor liber. Acest lucru este cauzat de modul în care Ecaterina Andronescu a gestionat bugetul educaţiei.

PNL militează pentru un Bacalaureat curat, pentru respectarea statutului profesorilor, pentru crearea unui cadru adecvat în care elevii să poată susţine examenul.

În 2008, guvernul liberal a acordat 58 de milioane de lei pentru organizarea Bacalaureatului, iar cadrele didactice participante au primit următoarele sume: preşedintele centrului de examinare - 1.150 de lei, corector - 7, 5 lei/ lucrare corectată, supraveghetor - 64 de lei/ zi.

marți, 19 mai 2009

Strangere de semnaturi

PNL lansează campania naţională pentru strângerea de semnături împotriva introducerii impozitului forfetar şi a majorării mascate de taxe şi impozite. PDL şi PSD au blocat motorul economiei, renunţând pe ascuns la cota unică de impozitare de 16%, prin eliminarea deductibilităţii TVA şi a cheltuielilor de funcţionare, întreţinere şi reparaţii pentru maşinile folosite de firme.
Liberalii cer sprijinul românilor pentru ca, împreună, să reamintească guvernanţilor că trebuie sa-şi asume dezastrul pe care îl produc, căci alegătorii nu au votat FMI în noiembrie 2008.

Reprezentanţii PDL şi PSD au primit votul românilor promiţând salarii şi pensii mari în plină criză economică mondială. Aceeaşi reprezentanţi ai PDL şi PSD vorbesc acum doar de austeritate bugetară, cer solidaritate socială din partea celor săraci şi impun cea mai dură curbă de sacrificiu din ultimii 10 ani.

Semnăturile românilor, reprezentând protestul lor la adresa politicilor aberante ale guvernului Boc, vor fi depuse în Parlament, împreună cu moţiunea de cenzură "Marea păcăleală PDL-PSD"'.

Liberalii spun răspicat că fiscalizarea impusă de PDL şi PSD este periculoasă pentru micii intreprinzători şi stabilitatea mediului de afaceri, pentru românii care mai unde munci, dar şi pentru bugetul de stat care rămâne fără venituri.

Criticile PNL la adresa majorărilor fiscale impuse de guvernul Boc sunt confirmate zilnic de sutele oameni care îşi închid mica afacere, care le-a asigurat în ultimii ani traiul lor şi a familiei lor.

Nici PNL şi nici românii nu mai pot accepta scuzele despre presiunile FMI şi ale Comisiei Europene, folosite de Boc&compania, pentru a împinge în colaps, în plină criză economico-financiară, majoritatea firmelor româneşti.

Prin aplicarea OUG 34/2009, peste 500.000 de IMM-uri vor fi nevoite sa plătească un impozit necorelat cu capacitatea lor de plată (între 40% si 80% din profitul lor), iar consecinţele vor fi falimente, şomeri şi lipsa desăvârşită a investiţiilor.

Campania de strângere de semnături şi moţiunea de cenzură fac parte din setul de măsuri promovat de PNL împotriva abuzurilor şi incompetenţei guvernanţilor, alături de contestarea OUG 34/2009 la Curtea Constituţională. Este vorba de sesizarea aspectelor de neconstituţionalitate referitoare la modificarea şi aplicarea imediata a prevederilor codului fiscal.

Semneaza petitia online la adresa www.tintapnl.ro

luni, 11 mai 2009

MENTALITATE EUROPEANA IN POLITICA ROMANEASCA

Agitatie mare pe fondul alegerilor europarlamentare… Candidatii se perinda unul cate unul in „lansari” si campanii de tot soiul. Astfel observam aparitia, am putea-o defini deja consacrata, a PD-L-ului, care se prezinta si la aceste alegeri cu „eternul”Teodor Stolojan, „bolnavul de serviciu”, fiind din nou „cap de afis”,acest personaj insa pare putin anacronic situat pentru astfel de alegeri. Totul petrecandu-se sub regia lui Traian Basescu, care sta ca un patriarh absolut deasupra tuturor, si care in timpul mandatului prezidential a reusit sa transforme trambitata axa politica „Washinton-Bruxelles-Bucuresti”intr-o axa a monstruasei coalitii pe ruta „Constanta-Bucuresti-Dabuleni”.
De partea cealalta,cei de la P.S.D., printre un mic si o bere, isi lanseaza candidatii, asteptand din nou ca acestia sa fie „garantati” de catre „eternul” reformator al gramaticii si inovator in lingvistica, alaturi de „cititorii de almanahe”, nimeni altul decat , insusi Marian Vanghelie-„care este”- (pe persoana fizica) primarul sectorului 5.
In contrapondere, PARTIDUL NATIONAL LIBERAL, aduce un suflu nou, inovator in politica autohtona, incalca prejudecatile misogine si propune pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, pe primele locuri (eligibile indubitabil) ale listei de candidati ai P.N.L , numai reprezentante ale sexului frumos.
Acest lucru reprezinta un pionierat si totodata un „act de curaj”, in politica tarii noastre, unde inca ne mai lovim de mentalitati patriarhale si diferentieri pe criterii de sex.
Iata un demers al bunului simt promovat de PNL, care ofera intaietate genului feminin, fapt care este si manierat si absolut normal intr-un context si o mentalitate europeana. Nu vrem sa para lipsa de modestie daca vom aminti ca in Parlamentul European doamna Ramona Manescu a dat dovada de profesionalism si dinamism si a primit distinctia ,,europarlamentarul anului”!